Dichisita si cu geanta in care-mi car pe umar lucruri de care nici eu nu stiu cand le-am depozitat acolo, am purces la promenada duminicala. Pe drum, aveam sa constatat ca mediul ambient este ticsit de lume cu catei si lume cu multe carucioare de copii. Deh, ce sa faca si omenirea cand ramane fara ocupatie pe timp de criza: se invredniceste sa faca norma de copii, ca sa nu se supere D-zeu ca nu se preocupa de problema ( stringenta ) a imbatranirii populatiei Terrei. Oamenii astia s-au gandit anticipativ sa nu fie nevoit iarasi Dios sa-si suflece manecile si sa conceapa din lut plamadit cu apa de ploaie alti Adami si alte Eve, carora sa le faca intre ei transplant ( nedureros ) de … coaste. Bine, unele Eve si-ar dori si implanturi, insa D-zeu nu-i chirurg estetician.
Cum ziceam, inca de la intrarea in Parc tre’ sa te feresti de numarul masiv de carucioare populate cu bebelusi rasfatati, posesori de ochi calzi dar si de zambete … machiavelice. In primul rand, nu inteleg de ce acesti mici UFO se uita atat de intens la mine. Le datorez ceva, le-am furat vreo jucarie sau ma banuie ca mi-ar trece asa ceva prin minte ? Daca raspunsul la toate aceste nedumeriri este NU, atunci de ce ma fixeaza cu priviri intensive, de-mi produc panica si furnicaturi in suflet ? Degeaba port ochelari fumurii, degeaba fac pe indiferenta, fiindca exista riscul marit sa-i visez in serialul de cosmaruri de la noapte. Unii mai si intind mana catre mine si incerca sa comunice: cica ganguresc, ii scuza politicos parintii. Probabil, insa ca sa avem comunicare ( oricum numai de asta n-aveam eu chef acum ! ), cer insistent sa ni se aduca la fata locului, ( adica in splendoarea de parc inverzit ), un translator autorizat care sa-si exercite meseria de l-a inzestrat Mama Natura. Fiindca, pana nu se va intampla faptic ( utopiile sunt banle ! ) sa mi se indeplineasca rugaciunea ( Aleluia !), voi sta asa ca Mandra la Poarta Noua ( cu ochii cat cepele iesiti din orbita ) si privind cu mirare firesca la buzele micilor dinozauri care ma blagoslovesc cu serii continuie de: bla- bla- bla-uri. Ce reusesc sa desprind in context este ca astia mici sunt niste manipulatori inca din fasa ori pampersi. Daca nu le raspunzi la idioma lor pasareasca, isi umfla ‘ficatii’ si se pun pe urlete la fel de stridente cat insumeaza cel al nevestei si soacrei la un loc ( etalon ptr. cunoscatori ! ). Si vorbim aici despre strigatele reunite ale celor doua intr-o zi ‘buna’ de-a lor, cand sunt in plina forma si doresc sa-si ‘dreaga gatul’ cu … vocalize. Si uite asa, pe nepusa masa, maturii ( ma indoiesc in totalitate ca am folosit acest termen corect in propozitie ! ) se pun la mintea frageda a progeniturilor si incep a-si impletici si despletici limbile la concurenta cu micutii. Daca ar fi baut ceva cu multe grade ii mai intelegeam, dar asa nici ca nu le gasesc explicatii ptr. ... ‘ciudateniile’ lor verbale. Specialistii dialectului folosit in vreo insula ‘bosumaleza’ palesc de invidie la auzul acesteia creata - hinc et nunc - de populatia posesoare de carucioare pestrite si vecini de cartier cu mine.
In alta ordine firesca de idei, nu pot intelege de ce o mana de om incorsetat in scutece multicolore si infasat strans ( s-au prins si parintii ca-s periculosi ! ) si cu centura judoka ( unii au suplimentar hamuri !) poate manca mai mult decat adultii. Pe adulti nu-i vad carand dupa ei pungi cu sandwich-uri ori hod-dogi cu mustar. Insa pentru domnii extraterestii astia mici exista la dispozitie un bar mobil compus din sticlute colorate de ceai, lapte plus cateva biberoane si ‘ocale’ din care sa-l serveasca instant. Iar dupa ce mofturosii printisori & printese sunt alimentati ( ca la pompa !) cu atata lichid, la un moment dat nu mai incape in stomac dar incape bine-merci in … scutece. Fiindca acum intra in scena si partea a-II-a a problemei si anume una mai putin placuta si mai putin aspectuoasa din cauza culorii sale de … cacao. Va zic cu certitudine ca, oricata iubire ar avea un om si si-ar dori sa si-o reverse asupra strumfului din doatre, sunt momente ( ‘magice’ ! ) in care acest lucru nu este ( tehnic ! ) posibil. Fiindca mirosul ‘Dior’ combinat cu ‘Cocolino’ apuca toate narile de nas ( aflate pe raza de-un metru si ceva distanta ) si alunga ( in boscheti ! ) orice tandreturi parentale. Dar, se pare, ca unii se ambitioneaza sa suporte cu stoicism schimbatul de scutece ( recunosc ca eu m-as fi antrenat in momentul acela ptr. cursa de 100 metrii garduri ! ). De aici trag propria concluzie ca, ptr. a fi parinte, conditia de baza este sa fii putin ( si inca putin ! ) mai mult masochist, ca sa suporti ( cu stoicism ndedisimulat ) praful clipelor din Clepsidra Timpului cu iz urat mirositor. Nu stim ce-aduce clipa, d-apoi suma lor viitoare, insa anunt de pe-acum ca, in propria batatura, un damf de miros dintr-acesta ‘imbietor’ ( rezultat de pe ‘tobele de esapament’ ale micutilor ) pe mine ma pune instant pe … jogging.
Am mai observat un aspect ( notez tot, punctez tot ca sa nu fiu trasa vreodata pe sfoara de Soarta ironica si pusa pe jucat feste ! ): Dupa ce ca dansii stau ca pasa in carucior, de mici li se dezvolta instinctele de dictatori. In loc sa aprecieze ca se deplaseaza fara minim de efort ( punand in carca altora aportul la forta de frecare a rotilor carucioarelor de asfalt ! ), tot ei sunt cei care intind intuitiv mana ( nu numai ptr. a le fi sarutate manusitele ca la boierii de rang orbital ! ) ci ptr. a indica poruncitor directia: “Pe acolo ! ” Nu conteaza ca “Pe acolo ! ” inseamna sa dai nas-in-nas de vreun gard sau sa pasesti ( nicidecum ca-n magia biblica plutind ci cazand fix ) in apa piscinei. Prichindeii sunt halal carmaci dupa care este bine sa te iei … doar cu batul. Insa ei au scuza: experimenteaza. Dar ciudat este cum parintii se lasa atat de usor angrenati in acest complot al capriciilor incomensurabile ale despotilor cu biberonul nedezlipit de la gura. Parca isi pierd capul in fata micilor manipulatori si uita ca, atunci cand esti serviabil si faci un lucru, esti pus sa mai faci altul si apoi inca unul ... Si asa mai departe ! Caci mecanismul capriciilor n-are intrerupator de oprire si se alimenteaza de la neuronii ce parca ar functiona bine-merci cu energie solara inepuizabila. Dar si daca te stradui sa faci un lucru ptr. care ai fost solicitat, nu-i mare chestie, nu este apreciat de monstrulet la justa valoare … Probabil si ptr. ca valoarea este ceva nesemnificativ ptr. un copil, neavand gust de cioacolata, vanilie ori caramel. Ptr. d-l. prichindel ultimul capriciu este si cel mai important. De aceea plange cu lacrimi de crocodil cand este refuzat si aduna imediat public spectator pe toti trecatorii, care sunt ochi si urechi numai la el. De-ti vine sa intri in pamant de buna voie si nesilit de nimeni, insa constati ca a asfaltat primaria strada si-i mai dificil sa-ti satisfaci ‘pofta’ asta subita. Cand un copil isi ia suzeta de la gura stii ca sunt sanse marite ca in secundele imediat urmatoare sa-si foloseasca tot IQ-ul ( diabolic ! ) din dotare ( corespunzator varstei sale ) ptr. a-i face viata aproape imposibila adultului din dotare. Fiindca el asa percepe situatiunea: ca parintii i-au fost repartizati de D-zeu la nastere ca sa-l servesca regeste pana la majorat. Dar si pe mai departe de-atat …
Alt aspect de ilogic si de neinteles ptr. creierii capului meu este faptul ca: nu poti sa-ti arati cu mandrie progenitura, s-o expui privirii cunoscutilor si trecatorilor si sa afirmi plin de mandrie parinteasca: “Nu-i asa ca-i frumusel de-ti vine sa-l mananci ? ” Este utopic sa crezi ca are o fetisoara nobila un monstru plangacios cu urdori ce pun zabrele ochilor si cu izvoare nesecate de muci la nas. Dar gusturile nu se discuta, ziceau marii intelepti ! In ceea ce priveste chestiunea cu mancatul, se poate percepe situatia dupa urmatorul model existentialist: ei l-au facut, ei pot sa-l serveasca pe post de mic dejun, pranz ori cina. Dar nu-i chiar la liberul lor arbitru daca se sesizeaza si justitia in context. Ar putea totusi apela inainte la o agentie de turism si sa-si procure bilete de vacanta intr-o tara unde este legiferat … canibalismul. Sau de l-au mancat pe-ala de l-a legiferat ! N-as putea specifica unde-I situata locatia fiindca mi-s lacto- ovo- vegetariana si nu m-a preocupat sa ma informez de acest aspect.
Ce am inteles despre copii este ca dupa ce creeaza 9 luni probleme in uter ( cat i-a predestinat Dios sa faca scufundati maritime prenatale ! ) cand scot capul in eter vin direct ‘echipati’ cu ‘valiza’ plina de capricii. Nu mai bine unii ramaneau ‘scafandrii’ toata viata decat sa faca altora probleme ??! Si-aici ma gandesc fix la aia de cresc mari ravnind sa ocupe fotolii de ministrii ori parlamentari.
“Vai ce obrajori dragalasi ! ” ma scot din visare exclamatiile fandosite si impregnante cu mandrie parinteasca usor inconstienta ( numai buna de dus cu targa la spital ! ). Pai cum sa fie altfel obrajorii capcaunului cu babetica la gat, daca infuleca mancarea din 5 in 5 minute ( aproape pe nerespirate ! ). Parca Foamea e servita la pachet cu … Amnezia. Bine, de acord ca ala mic a uitat ca abia a mancat, dar si adultii uita de la mana pana la gura ? Sau tactica e sa scape de proviziile din marsupiul caruciorului depozitand-o in ‘camara’ stomacala a bebelusului ?!
Cand vorbesc, astia ceva mai marisori de ani parca au implantat un difuzor in cavitatea bucala. Fiindca ideile traznite si le expun racnit ( pe un ton impertinent si pitigaiat ! ) ce streseaza urechile tuturor celor aflati pe o raza considerabila in jurul lor: “Mergem la piscinaaaa !” Apoi se aude un vuiet surd de bicicleta trantita in colbul drumului si nazdravanul o tuleste prin nisip fix catre luciul apei, fara sa se sinchiseasca in vreun fel ca rascoleste tot praful din cale. Normal ca insotitorii sai se preocupa de soarta bicicletei ramasa fara stapan si normal ca nu pot sa-i faca reprosul micutului ca trebuie sa-si pastreze hainele curate, ( fiindca ar fi o utopie soldata doar cu rosu in gat ptr. cel ce-a deschis gura, a luat aer in piept si-a emis-o inutil ).
Alti copilasi sunt ( chipurile ! ) ‘piloti’ pe masinutele de plastic ce fac zgomote asurzitoare, dar insuficiente ptr. ‘soferii’ lor, de aceea sunt completate de onomatopee gen: run-run. Nu stiu cine le-a dat brevetul de pilotare, insa ma ingrozesc cand ii vad atat de concentrati ca sa ia cea mai buna traiectorie ca sa intre ( ca bila intre popice ) in bietii pietoni ce le-a iesit neinspirat in cale. Noroc cu zgomotul neprietenos ce te mai pune in garda, fiindca parintii de ‘caminoagii’ neglijeaza deseori acest aspect. Ei fiind mai preocupati sa-si priveasca cu rasfat si incurajari odrazlele ( inmatriculate pe numele lor la maternitate ! ), continuand sa se puna la dispozitia lor, indiferent de ce tip vor fi capriciile ce le casuna in viitorul apropiat micilor Schumacheri.
Mi-am extras propriile concluzii despre ce inseamna sa fii bodyguard 24h/24h de bebelus, asa ca afirm cat mai politicoasa: “No, Merci !” Nu inteleg de ce li se zbate obsesiv- compulsiv intrebarea in capul rudelor mele ca de ce nu ma marit si de ce nu procreez ? S-o luam punctual cu explicatiile care fireste ca exista ! Cand ne cade greu la stomac o mancare avem crampe si nu ne simtim confortabil, devenind ursuzi. N-as vrea sa experimentez ( cel putin nu curand ! ) ce stari suplimentare pot avea cand imi ‘cade’ la stomac … un bebeu’ ce s-a ‘plantat’ acolo. Si-n al doilea rand, am nevoie stringenta de-o ‘armata’ de dadace care sa roiasca pe langa marginea patutului mostenitorului; fiindca ma indoiesc ca as putea fi ( inca de la ‘geneza’ ! ) o mama empatica si in simbioza cu strumfisorul cel viteaz si neastamparat. Pana m-as obisnui cu el si as intelege ce trebuie sa-i fac, ajunge sa-si serbeze majoratul si apoi o sa trebuiasca sa-i platesc costurile facultatii si nuntii.
In esenta, mie-mi place un proverb ( chiar am prins nespus de mult drag de el fiindca vine in intampinarea convingerilor mele feministe) si pe care i l-as repeta ( la momentul oportun ! ) partenerului la ureche: “Ce tie nu-ti place, altuia nu-I face !” Adica un copil, daca n-are chef 250% sa se implice in cresterea si educatia acestuia. Fiindca doar cu ganduri bune si imbratisari sporadice nu se creste un pui de OM. Implicatia este mama tuturor deprinderilor !
Iar pe rudele mele o sa le rog sa nu le mai ‘sara’ inima de daznadejde de grija altuia, fiindca nu este politicos sa avem dorinte pe care sa le depozitam in carca semenilor. Cine vrea copil, se apuca si-l face, nu-l pune pe altul la ‘treaba’. Ca nu tuturor ne sta mintea la … procreat. Iar ptr. cei care doresc atat de mult sa schimbe scutece la pensie, exista vestea buna cu … fertilizarea in vitro, care aduce sperante multor cupluri.
Iar pe mine, ( ca sa nu ma banuiti de egoism ! ), va marturisesc ca, atunci cand mi-o sosi timpul sa ma decid sa am urmasi, mi-as dori o pereche de … gemeni. Daca tot e sa fiu gabarit depasit 9 luni, macar sa-mi fac ‘norma’ din prima ! Pe baiat il deleg pe taica’su sa-i dea nume, insa pe fetita o va chema Dielda– Elisabeta - Sophia. Chiar daca vor ajunge ca ei sa ia alocatia cand iau eu pensia tot nu-i tarziu sa am cu cine ma plimba, fali si lasa manipulata prin parc ! Sa nu ziceti ca nu v-am spus: traim vremuri modern de smechere si ne adaptam cu ironie si umor lor !
[Autor: Dielda Elena Dana DINU; Buzau, iulie 2011]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu